top of page
Justice

În Republica Moldova urmează a fi transpuse în spațiul legislativ Regulamentul nr.679 și Directiva nr.680 a Parlamentului European și al Consiliului UE, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a dat aviz pozitiv asupra raportului la proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal.

În opinia autorilor, doar transpunerea în volum deplin a legislației comunitare sus-menționate poate să asigure Republicii Moldova recunoașterea din partea UE a calității de stat ce asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal. În context, ar urma și generarea unui spectru larg de beneficii social-economice adiționale țării noastre.

Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, printre elementele inovatoare incluse în proiect sunt următoarele: Concepte noi, cum ar fi date genetice, biometrice, creare de profiluri, grup de întreprinderi, reguli corporatiste obligatorii, servicii ale societății informaționale; Au fost dezvoltate și extinse drepturile subiecților în sensul portabilității datelor, ștergere a acestora, precum și dreptul la rectificare; A fost instituită responsabilitatea operatorului de a demonstra că subiectul datelor și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal, etc.

bottom of page