pexels-pixabay-207662.jpg

Dreptul Concurenței

Dreptul concurenţei este o materie puţin înţeleasă atunci când vine vorba de pieţe în transformare. Clienţii noştri au parte de consultanţă specializată în legislaţia RM prin prisma celor mai recente dezvoltări teoretice şi jurisprudenţiale internaţionale, asistenţă dedicată, training pentru management şi un pachet complet de servicii care sunt menite a proteja evoluţia companiei şi afacerea partenerilor noştri.

Noi vă propunem:

  • Consultanţă specializată în legătură cu prevederile legislaţiei RM şi comunitare în materia concurenţei (practici anticoncurenţiale, concentrări economice, concurenţă neloială, precum şi ajutor de stat);

  • Asistenţă şi reprezentare în faţa autorităţilor competente (ex. asistenţă în obţinerea unor puncte de vedere oficiale, inclusiv scrisori de îndrumare, din partea autoritaţii de concurenţă, asistenţă la investigaţii, reprezentare la audieri etc.) pe diferite pieţe relevante;

  • Revizuirea şi analiza operaţiunilor trecute şi viitoare realizate de clienţi din perspectiva normelor de concurenţă aplicabile;

  • Analiză a clauzelor cu un potenţial efect anticoncurenţial incluse în diferite tipuri de contracte, politici de preţ din perspectiva restricţionărilor aduse concurenţei pe piaţa relevantă (atât în cazul unei înţelegeri cât şi unui abuz de poziţie dominantă);

  • Redactarea de contracte în vederea concilierii intereselor comerciale ale părţilor cu limitările normelor de dreptul concurenţei;

  • Furnizarea de opinii şi analize cu privire la anumite practici şi comportamente ale agenţilor economici pe piaţa relevată din perspectiva respectării legislaţiei concurenţei;

  • Asistenţă cu privire la respectarea legislaţiei specifice comercializării produselor şi serviciilor pe piaţă;

  • Asistenţă şi reprezentare a clienţilor în proiecte prin care urmăresc obţinerea de ajutor de stat (cum ar fi obţinerea de avize din partea autorităţilor competente, pregătirea dosarului în vederea obţinerii de ajutor de stat, fie individual, fie pe baza de schema etc.)

  • Analiză din punctul de vedere al ajutorului de stat al beneficiilor obţinute din surse publice de agenţii economici ş.a.