top of page
pexels-pixabay-207662.jpg

Drept Administrativ și Fiscal

Deşi suntem convinşi că fiecare doreşte o relaţie corectă reciprocă cu organele statului - atât cele administrative de conducere cât şi cele fiscale, de control - intervin probleme inerente în care interesele clienţilor sunt afectate.

În aceste cazuri oferim următoarele servicii:

  • asistenţă şi consultanţă acordată societăţilor comerciale, persoanelor fizice române sau străine, reprezentanţelor societăţilor comerciale străine în România, societăţilor comerciale străine, asociaţiilor non–profit, în materie de taxe şi impozite

  • asistenţă sau reprezentare pentru persoane juridice române sau străine în procedurile administrative sau judiciare de contestare a actelor de control

  • consultanţă, asistenţă sau reprezentare în legătură cu proceduri judiciare de control al actelor emise de autorităţi ale administraţiei centrale sau locale, sau de instituţii cu atribuţii administrative (contestaţii, litigii în contencios administrativ la instanţe de orice grad, medieri)

  • asistenţă în obţinerea de avize, autorizaţii în domenii având legătură cu activitatea societăţilor comerciale

bottom of page